Kahn -Urkan, Lord of Shadows - Versiune legendară

Un demon masiv sau avatar pentru armatele malefice demonice sau întunecate, sau pentru colecția dvs. de pictură de 54 mm.

Cutia conține 10 accesorii:
5 arme (Battle Ax, Longsword, Dark Elven Longsword, Flail, Claw Hand)
3 capete (cap de vampir, bat/cap de demon, cască elven întunecat
2 seturi de umeri (ușoare, grele).

Alegeți opțiunea de aripi din meniul derulant atunci când comandați:
Aripi de spini/ aripi de lilieci 

Vrei un erou de dimensiuni umane pentru armata ta? Vezi Versiune eroică a Kahn-Urkan.

Diagrama de comparație a tuturor versiunilor:

28mm sau 54Scale
Se potrivește pe un rotund 40mm baza*
25 cm înălțime de la vârfuri la baze la aripi
Metal alb cu aripi de liliac din rășină
Avertizare: Casca Elven Dark trebuie să fie echipată cu umerii ușori
Important: Citește -ne Recomandări pentru baza și stabilitatea miniaturii tale.

Era un băiat atât de mic.
Acoperit de sânge.
Tremurând. Predispus. Ochii îi glazau, cu gura agape. Incapabil să controleze agitația nervoasă a corpului său.
Incapabil să facă nimic.
Pe obrajii lui roz moi, de băiat mic, lacrimile făcuseră o potecă prin sângele și murdăria care îi murdăreau fața.
Mâinile lui, roșii și lipicioase, prindeau lama lungă roșie.
Era un băiat atât de mic.


„Câți dintre ei? Câți?”, A răcnit Kahn-Urkan către locotenentul său.
A făcut Swazarka să zâmbească.
Temperatura lui Kahn era mai neplăcută decât o furtună. Toți cei care s -au urmărit în trezirea lui au avut viața lor - sau nepătrundere - se termină cu violență din cauza acestui fiu nebun al temperamentului sângeros nebun al unei curvă. Totuși, a lăsat -o să se întrebe.
De toate secolele pe care le -a fost de partea lui, nu a ridicat niciodată o mână. Nici nu a atins -o în niciun fel pentru asta.
La început, asta a supărat -o. Deși corpul ei nu avea plinătatea moale a femeii, știa că silueta ei zveltă și ochii ei înflăcărați nu au lăsat niciodată bărbați indiferenți.
După câteva decenii, învățase să o accepte. În cele din urmă, a fost chiar o binecuvântare: în vârtejul nebun de sânge, masacru și furie care a fost viața lui Kahn, se simțea protejată, de neatins. Era ca și cum ai trăi în ochiul furtunii. Totul era haos și distrugere în jurul ei, totuși trăia o viață senină de lux inactiv, protejată de o creatură invincibilă a întunericului.
Dar de ce? De ce pe pământ a tratat -o în acest fel? Uneori, chiar a crezut că el este, poate, un fel de ... frică de ea. Cum ar putea fi asta?


Era un băiat atât de mic.
Singur acum.
Veniseră în miez de noapte și arseau și ucise și violate.
Nu știa sensul tuturor acestor lucruri. Nu avea niciun sens în mintea băiatului său mic.
Știa doar adânc în interiorul băiatului său mic că era singur acum.
Pentru totdeauna.
Pumnul lui mic era alb să strângă cuțitul atât de tare.
Și era această față, privindu -l.


Ceva a trecut în fața soarelui și umbrele au căzut pe terenurile de camping.
Swazarka și -a aruncat ochii, așa cum face o mamă atunci când copilul ei s -a comportat din nou greșit. Kahn își deschisese aripile uriașe și știa că este semnul a ceea ce urma să vină. Cineva era pe cale să moară. A auzit țipete, sunetul plictisitor al metalului pe carne, hound -urile care latră și mârâind și țipete de teroare și agonie.
„Ce prost ...” șoaptă a scăpat de buzele ei.
Kahn era nebun. Nebun nebun. Nebun de furie. O mânie roșie fierbe în el. Și nemurirea nu a făcut -o mai bună.
Ce a pervertit Dumnezeu, ce demon sadic i -a oferit acest dar teribil? Această creatură prostească probabil își freca mâinile, rânjind la vederea acestui bărbat nemuritor enervat pierdut într -o sete de neconceput de răzbunare.
Oh, era adevărat că Kahn a murit și a plecat în iad. Acolo, făcuse cel mai prost pact. Doar pentru a reveni. Doar pentru a putea lovi din nou și din nou și din nou. Pentru răzbunare.


Era un băiat atât de mic ...
Fața era perfect nemișcată.
Privind direct în ochi cu o privire moartă.
Toți îmbrăcați în alb, cu crini albi în păr, fata întinsă pe pământ, cu capul cu capul în jos, cu brațele în unghiuri ciudate.
Privindu -l cu o privire neclintită. O privire neclintită și moartă.
Rochia ei albă și crinii albi stropiți cu roșu.
Părul i -a încurcat de transpirație și lacrimi și sânge uscat. Toate roșii.
Roșu ca lama pe care o ținea atât de strâns în pumnul mic.
Și a fost acest sunet mârâit.


Umbra trecuse. Swazarka a auzit pași grei venind spre ea. Stătea cu spatele la el, dar știa acest sunet inconfundabil, ceva precum primele tremururi ale unui cutremur iminent. Ea se învârtea în jurul lui pentru a -l înfrunta și el a oprit mort în urmele lui.
"Ce faci acolo?" Vocea lui era ca tunetul. Instantaneu s -a înmuiat:
„Nu ar trebui să vezi acest lucru, acesta nu este un loc pentru tine”.
- De ce nu mă omori atunci?
Nu mai vorbise niciodată așa. Dar de data aceasta, a vrut să știe.
Kahn era încă uimit. Pentru o clipă, el a fost ca un bărbat complet nevinovat:
"De ce aș face asta?"


Era un băiat atât de mic.
Mârâitul era mai puternic acum.
Și trupul fetei tremura, ca și din spasme.
Încă se uita la el cu capul cu capul în jos și cu privirea ei neagră neagră.
Câinii au fost supărați de gustul sângelui.


Ea se uită în ochii lui; Erau negri ca moarte în sine. Chiar și pentru ea, a fost greu să -și țină privirea.
"Nu te juca cu mine. De ce sunt încă în viață?"
Nimeni nu l -a întrebat pe Kahn, nimeni nu l -a sfidat. S -ar fi putut întâmpla înainte, cu secole în urmă. Pentru el, acesta a fost ceva nou.
El o privea în tăcere.


Câinii își aruncă trupul mort ca și cum ar fi o păpușă sfâșiată.
Și ea se uita la el în timp ce câinii o devorau.
Urmărindu -l cu privirea ei neclintită.
Și mâna dreaptă era tresărită deasupra capului, cu degetul arătând spre el, care era un băiat atât de mic.
Și tot timpul câinii îi sfâșiau carnea, devorau -o, se uita și arăta spre el, cu crini albi în păr.


Și -a ținut privirea, ridicându -și bărbia în sfidare. Era singurul lucru pe care l -a găsit să se confrunte cu furia în creștere a Domnului ei de întuneric. Mânia lui tăcută era ca un val de căldură. Și -a ținut pământul, dar și -a simțit lacrimile înfipt în ochii. Trebuia să spună ceva sau să plângă:
"De ce…"
Căldura s -a stins. Domnul răzbunării, umbrele și ura își înclină capul.
„Ești o soră pentru mine”.
S -a întors și a plecat.


Era un băiat atât de mic.
Dar, dintr -o dată, ceva s -a ridicat din adâncime în el, de parcă avea să fie bolnav, necontrolat, dincolo de sens și rațiune.
Ura, furia, durerea, pierderea, frica, furia.
Răzbunare.
S -a ridicat până la picioarele lui mici, cuțitul sângeros în mână.
S -a aruncat la hounds, la toți dinții, mușchi și sânge.
Și un țipăt de furie i -a ars prin gât:
"Coborâți -vă de sora mea !!!"


Uneori, Swazarka a simțit că în jumătatea zeului care era Kahn-Urkan, nu exista decât un băiat mic îngrozitor și furios, care conducea spectacolul. Și timp și timp, ea ar respinge gândul: cum ar putea fi asta?
Era un băiat atât de mic ...